Azi se întâlnesc în Corsica două echipe din Ligue 1, aflate în mare formă. Bastia și Lorient sunt într-un moment de vârf în care își pot salva sezonul!
Trei din trei! De fapt ce zic eu trei că sunt patru din cinci, dar să le și notăm: 1 la 0 cu Lyon, 2 la 0 cu Troyes, 1 la 0 cu Reims și 2 la 0 cu Nice, vinerea trecută. Bastia are o serie excelentă, grație căreia a urcat pe locul 11 în clasamentul din Ligue 1. Diferența față de “zone rouge” este acum de nouă puncte, iar distanța față de locurile care duc în cupele europene este una abordabilă.
Cu un loc mai sus și cu același număr de puncte, 37, se află Lorient. Bretonii au și ei o serie favorabilă. După două victorii cu Guingamp, 4 la 3 și cu Troyes, 1 la 0, Les Merlus s-au calificat în semifinalele Cupei Franței după o victorie cu 3 la 0 contra celor de la GFCO Ajaccio. Tragerea la sorți le-a adus un nou meci cu Paris Saint-Germain.
Bastia are lotul aproape complet pentru meciul de azi. Fundașul Gilles Cioni, este indisponibil din cauza fracturii de maxilar din meciul cu Reims, iar mijlocașul Maboulou are și el probleme medicale. Julian Palmieri revine după suspendare.
Bastia poate conta pe oamenii în formă precum Floyd Ayité, Sadio Diallo, Francois Kamano – excelentă dispozitie de joc, Seko Fofana, Axel Ngando precum si pe un portar in forma, Jean-Louis Leca.
Lorient abordează meciul de azi fără fundașii Pape Paye și Wesley Lautoa, accidentați. În ofensivă lipsește în continuare omul numărul unu, Benjamin Moukandjo precum și Moryke Fofana. Yann Jouffre este și el în continuare accidentat. Revin fundașul dreapta Lamine Gassama și mijlocașul defensiv Rafidine Abdullah.
Fundașul Karamoko și atacantul Marvine Gakpa au fost lăsați în afara lotului pentru meciul de azi. În centrul defensivei va fi titularizat Yrondu Musavu-King, jucătorul împrumutat de la Granada. El va face cuplu cu Zargo Touré în timp ce Lindsay Rose va rămâne pe bancă.
Ambele echipe se pot gândi la ora actuală la un loc în cupele europne. Un plus pare să fie pentru Bastia, care de la revenirea în Ligue 1 nu a fost niciodată atât de aproape de locurile fruntașe. Chiar și în perioada cu Frédéric Hantz, cupele europene nu păreau la îndemână.
Este un sezon interesant în Ligue 1 cu absența zonei călduțe de la mijlocul clasamentului. Între Lyon, locul trei la startul etapei și Reims, locul 17, diferența nu era decât de 10 puncte, iar poziția a treia duce în Champions League! Să nu uităm că sunt 23 de puncte între locul unu și locul doi!
Se poate vorbi despre omogenitate sau despre un sezon pasionant, surprinzător și care oferă specatcol. Marseille, cea mai slabă echipa pe teren propriu alături de Troyes se află doar la șase puncte de podium – și are și o restanță de jucat! În Ligue 1 nu este practic nevoie de invitație pentru „marele bal”. Bastia care era deja “trimisă” în Ligue 2 de către “specialiști” are posibilitatea să urce în clasament cel puțin patru sau cinci locuri dacă câștigă și restanța cu Nantes.
În meciul tur scorul a fost egal, 1 la 1.
Meci nul, X solist, cota 3.10 la Sportingbet care va oferă 250 RON pariu fără risc la înregistrare, exclusiv pentru membrii comunității Superpont.
Șansă dublă, 1 sau X, cota 1.37 la NetBet care va oferă bonus special de 300 RON doar prin Superpont.
Total goluri, peste 2,5, cota 2.25 la Unibet care va oferă primul pariu fără risc până la 150 ron.




