Aici la SuperPont.com ai totul despre FCSB vs Rudar










Data meciului


21:30

Unde se transmite meciul →
Meciul FCSB vs Rudar se poate urmari pe:

Forma echipelor in ultimele 5 meciuri, analiza, statistici si avancronica
FCSB
Ultimul rezultat: 3-3 vs Dinamo București
Forma: D L L W D
După ce a terminat pentru al treilea an consecutiv pe locul 2 în Liga 1 Betano, într-un mod surprinzător, cei de la FCSB nu au avut achiziții de renume așa cum până acum ne-au obișnuit.
Acest lucru a contat chiar și în meciurile de pregătire, acolo unde trupa condusă de Nicolae Dică a remizat cu Club Brugge și Ajax, în ambele situații cu scorul de 1-1, și a suferit un eșec cu trupa lui Răzvan Lucescu, PAOK, scor 2-1.
Campionatul a început rău pentru vicecampionii României, cu un eșec la Giurgiu în duelul cu Astra, scor 1-0. În turul cu Rudar, roș-albaștrii s-au impus fără emoții cu 2-0, însă asta doar datorită diferenței de valoare, jocul nefiind unul convingător.
Cel mai bun meci al startului de sezon al celor de la FCSB a fost chiar în Eternul Derby. Gazdele de acum au condus în trei rânduri, însă au fost egalați de fiecare dată de rivala Dinamo, arătând așadar limite în planul defensiv.
Rudar
Ultimul rezultat: 3-1 vs Domzale
Forma: L W L L L
Rudar Velenje nu este un nume mare al fotbalului din Slovenia. În ultima ediție de campionat, aceasta s-a clasat doar pe locul al 4-lea, la nu mai puțin de 23 de puncte în spatele ocupantei poziției cu numărul 3 și la 30 distanță de campioana Ljubljana.
În perioada de pregătire, oaspeții de acum au arătat o formă slabă, nereușind să obțină vreun succes. Totuși, aceștia au debutat în preliminariile Europa League cu o victorie categorică în defavoarea celor de la Tre Fiori, scor 7-0, iar în retur au obținut încă un succes convingător la scor de neprezentare.
De atunci, Rudar nu a mai simțit gustul victoriei. Echipa a pierdut în debutul campionatului sloven cu 5-0 pe teren propriu cu Maribor, iar în etapa cu numărul 2 a suferit un nou eșec, scor 3-1 în compania celor de la Domzale, asta la câteva zile după ce au fost învinși de roș-albaștrii cu 2-0.
Așadar, slovenii nu impresionează la vreun capitol, iar apărarea este cu siguranță punctul cel mai vulnerabil al lor.
FCSB nu a mai pierdut pe teren propriu din decembrie 2017, după un 1-2 cu Lugano.
Trupa lui Dică a încasat 4 goluri în noul an competițional.
În meciul tur cu Rudar, roș-albaștrii au avut 7 șuturi pe poartă.
Cei mai în formă jucători sunt: Coman, Gnohere, Man și Teixeira, fiecare cu câte cel puțin un gol marcat..
Dacă va trece de Rudar, FCSB se va confrunta cel mai probabil cu Hajduk Split în următoarea rundă.
Rudar vine după 3 înfrângeri consecutive în toate competițiile.
În cele trei partide amintite, slovenii au marcat doar un gol și au primit 10.
Cel mai în formă om al oaspeților este Simunac, cu 2 reușite în acest sezon.
Lotul celor de la Rudar este estimat la aproximativ 4.000.000 euro.
În sezonul precedent, Rudar Velenje s-a descurcat mai bine în partidele jucate departe de casă.