
1992 a fost ultimul an în care echipa națională a Iugoslaviei a participat la Campionatul European. După destrămarea „țării slavilor din sud”, echipa națională a Croației a ratat doar o singură dată prezența la un astfel de turneu final: în 2000 (turneu organizat în Belgia și Olanda). Cu toate că reprezintă o națiune relativ mică numeric (populația Croației depășește cu puțin 3,8 milioane de locuitori), echipa condusă pe teren de Luka Modric s-a remarcat în ultimele două ediții ale Cupei Mondiale, obținând medaliile de argint (2018) și bronz (2022).
[aces-casinos-4 items_number=”1″ external_link=”1″ category=”” items_id=”154813″ game_id=”” order=”DESC” orderby=”rating” title=””]
Parcursul în calificări
Turcia, Țara Galilor, Armenia și Letonia, croații au încheiat „campania” pe poziția secundă în ierarhia Grupa D (fiind depășiți doar de Turcia), având însă cea mai solidă linie defensivă la finalul competiției. După primele 4 runde, jucătorii lui Zlatko Dalić primiseră doar un singur gol.
Rezultatele „Vatrenilor” în calificările Campionatului European
- Croația – Țara Galilor 1-1
- Turcia – Croația 0-2
- Croația – Letonia 5-0
- Armenia – Croația 0-2
- Croația – Turcia 0-1
- Țara Galilor – Croația 2-1
- Letonia – Croația 0-2
- Croația – Armenia 1-0
Clasamentul final al Grupei D, la încheierea preliminariilor de calificare:
- Turcia (Q) 8 meciuri – 5 victorii – 2 remize – 1 înfrângere – 7 golaveraj – 17 puncte
- Croația (Q) 8 – 5 – 1 – 2 – 9 – 16
- Țara Galilor 8 – 3 – 3 – 2 – 0 – 12
- Armenia 8 – 2 – 2 – 4 – (-2) – 8
- Letonia 8 – 1 – 0 – 7 – (-14) – 3
Odată încheiată această „campanie”, echipa națională a Croației a susținut două jocuri de verificare (ambele în cursul lunii martie), împotriva Tunisiei și Egiptului. Dacă primul a fost decis abia după executarea loviturilor de departajare (5-4 în favoarea fotbaliștilor din spațiul ex-iugoslav), în cel de-al doilea, croații au câștigat într-o manieră mult mai spectaculoasă, cu 4-2. Nikola Vlašić (în prima repriză), respectiv Bruno Petković, Andrej Kramarić și Lovro Majer (toți trei în partea secundă) au punctat pentru „kockasti”.
Seria meciurilor amicale se va încheia pe 8 iunie, cu partida împotriva Portugaliei. În prealabil, cu 5 zile mai devreme, Croația va întâlni însă Macedonia de Nord.
Statistici Croația:
- 0,5 goluri pe meci este media golurilor încasate în preliminariile Campionatului European din Germania (doar Portugalia și Franța au primit mai puține goluri)
- Sub 2,5 goluri în 7 dintre ultimele 8 meciuri jucate în calificări
- NGG în 9 dintre ultimele 15 dueluri disputate, în toate competițiile
- Doar un succes înregistrat în ultimele 5 jocuri susținute la Campionatul European
- 22 de meciuri jucate la CE (peste 2,5 goluri în jumătate dintre acestea)
- 27,6 media de vârstă din lotul Croației (ultima „fereastră” internațională)
- 286 milioane de euro valorează lotul croat, conform „Transfermarkt”
Jucători importanți:
- Cu 29 de goluri marcate de-a lungul celor 91 de apariții în tricoul echipei naționale, Andrej Kramarić este unul dintre cei mai prolificați marcatori din lotul lui Zlaatko Dalić. Aflat încă din 2016 „în curtea” lui Hoffenheim, el a evoluat în 6 dintre cele 8 partide jucate în preliminariile EURO 2024. În plus, a bifat 90 de minute pe gazon în finala Ligii Națiunilor, contra Spaniei; echipa sa a pierdut la penalty-uri, cu 4-5.
- Joško Gvardiol, apărător central în vârstă de doar 22 de ani (sub contract cu Manchester City), este cel mai valoros jucător din lotul „Vatrenilor”, cota sa de piață fiind de aproximativ 75 de milioane de euro. Transferat în vara anului trecut, de la RB Leipzig, în schimbul a 90 de milioane, Gvardiol a adunat deja 21 de apariții pentru „cetățenii” lui Guardiola. Originar din Zagreb, el a făcut primii pași în fotbal la formația locală, Dinamo Zagreb, alături de care și-a trecut în cont două titluri de campion (2020, 2021), dar și premiul pentru cel mai bun tânăr fotbalist croat, în 2021.
- Cel mai important jucător al Croației este însă căpitanul acesteia, „veteranul” Luka Modric. Ajuns la 38 de ani, fostul Balon de Aur (distincție cucerită în 2018) a debutat în naționala țării sale în urmă cu 18 ani, pe 1 martie 2006, într-un amical jucat la Basel, în compania Argentinei (Croația s-a impus atunci cu 3-2). Jucătorul lui Real Madrid a bifat de atunci 174 de prezențe pentru Croația, înscrisând de 24 de ori. Este fotbalistul cu cele mai multe selecții din istoria selecționatei ex-iugoslave. Format și el la Dinamo Zagreb, Modric și-ar putea încheia cariera aici, contractul său cu Real Madrid urmând să expire la 30 iunie 2024.
Antrenor:
Zlatko Dalić se află la „carma” reprezentativei Croației încă din octombrie 2017. Este, de altfel, prima și singura sa experiență ca selecționer. În prealabil, el le-a mai pregătit pe Varteks, Rijeka, Slaven Belupo, Dinamo Tirana, Al Faisaly, Al Hilal și Al Ain. A condus Croația în 82 de partide, izbutind să câștige 41 dintre acestea. Finala Cupei Mondiale din 2018 și medalia de bronz cucerită 4 ani mai târziu, în Qatar, rămân marile performanțe ale carierei sale.
Istoricul Croației la Campionatul European:
Spre deosebire de performanțele înregistrate la Campionatul Mondial, se pare că echipa națională a Croației nu se simte la fel de confortabilă pe continentul european. Chiar dacă a participat la 6 dintre ultimele 7 turnee finale ale Campionatului European de fotbal, „Hrvatska” nu a depășit niciodată faza sferturilor de finală, etapa pe care a atins-o însă în două rânduri: Anglia 1996 și Austria/Elveția 2008.
La ultima ediție a competiției, „Vatrenii” au terminat pe locul doi în Grupa D (unde au jucat cu Anglia, prima clasată, Cehia și Scoția), dar s-au oprit în optimi, după un 3-5, în prelungiri, contra „Furiei Roja”.