Mostenirea nasului

82

Moștenirea Nașului – 8 pe un loc la FRF

În 2009 îmi încercam norocul la Facultatea de Jurnalism din București. La examenul de admitere eram opt pe un loc, raport identic cu cel al candidaților pentru șefia FRF. Lucrările se corectau drastic, 0.1 puncte în minus pentru fiecare virgulă. Cum eseurile aveau și 4-5 pagini, vă imaginați câte ore de pregătire erau necesare pentru a prinde un loc pe băncile FJSC-ului. În 5 martie vor fi alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, însă aici nu vor conta virgulele. Nu va conta nici măcar limbajul de lemn prezent în discursurile unor candidați apăsați de amintirile comunismului, dacă ne gândim că avem persoane anchetate în justiție care vor să conducă fotbalul românesc.

Popescu – chip leader cu două fețe

Iunie 2009, o știre apare în două cotidiene în aceeași zi: Gheorghe Popescu a fost colaborator al Securității. Acesta candidase în urmă cu patru ani pentru mandatul la FRF, dar pierduse clar în fața lui Mircea Sandu. Acum anunță cu o lună înainte de alegeri că nu mai candidează. Ce s-a petrecut în acești 5 ani? Știm cu toții: acuzații dure ale “Baciului”, refuzul de a lucra cu Sandu, ba chiar convingerea că alegerile nu sunt corecte (“Am încredere în forțele mele și cred că Mircea Sandu poate fi învins. Numai că asta ar fi valabil dacă lupta s-ar da pe bune și din câte se pare nu avem chiar o luptă cinstită.”).

Patru ani mai târziu, Gică Popescu își prezintă echipa alături de care vrea să schimbe în bine fotbalul românesc: Stelea, Hagi, Dumitrescu și… Sandu. Pentru că îl vrea pe Mircea Sandu președinte de onoare. E o contradicție în termeni, nu? Ce onoare poate avea omul care a condamnat Timișioara, a desființat Craiova, a înviat o clonă a Universității și l-a demis pe Pițurcă pentru ca apoi să-l repună în drepturi, doar că de data aceasta cu o clauză mult mai mare? Sandu îl poate ajuta să câștige alegerile, asta e clar pentru toți, dar cu ce preț? Fostul mare fotbalist a renunțat la lupta dreaptă și s-a făcut frate cu dracul. Oare trece puntea?

Chivorchian și Avram – înapoi în viitor

Așa arată discursul lui Gheorghe Chivorchian, candidat la cârma FRF: “Am identificat unde trebuie intervenit pentru a schimba orientarea fotbalului în România. Îmi asum schimbarea, în folosul progresului. Îmi propun să fiu un lider, o călăuză, nu un șef.” Simțiți că v-ați întors în timp cu 40 de ani? Probabil rămâne să promită o pâine întreagă pe zi, defilare în 23 august și dublarea producției agricole.

Vasile Avram s-a prezentat în fața jurnaliștilor citind de pe o foaie punctele programului său. Cu inflexiuni ale vocii, cu mâna tremurândă, cu atacuri la adresa lui Popescu. Oare de asta avem nevoie? De un om care se prezintă în felul următor: “Lumea mă cunoaște drept fostul șef al arbitrilor. Activez în fotbal de 35 de ani. Am fost vicepreședinte al Federației, secretar general la Astra Giurgiu”, dar uită de imaginea în care este încătușat și flancat de doi polițiști? Noi nu uităm. Nu uităm nici de foștii arbitrii care și-au propulsat copiii la conducerea meciurilor din Liga 1, iar Avram este unul dintre ei.

 

 

Ultima luptă a lui Dragomir

Dumitru Dragomir a avut un șoc în momentul în care a pierdut șefia LPF. Adio intervenții telefonice de 3 ori pe zi, adio fotoliu călduț, adio conferința săptămânală de presă în care mai glumea cu câteva jurnaliste tinere. A acuzat politicul, a acuzat metodele folosite, l-a acuzat pe Sandu că a întors armele. Și ce metodă mai bună poate găsi să se răzbune decât ca preferatul “Nașului”, Popescu, să piardă în fața… finului, Chivorchian? Pentru că Dragomir este nașul fostului conducător de la Timișoara. Nași metaforici, fini adevărați, acuze dure și o luptă românească 100%.

Întrebat despre posibila condamnare a lui Gică Popescu în dosarul transferurilor, Mitică afirma cu tărie: “Nu poate să conducă Federația nici dacă e condamnat cu suspendare. Cum să conducă un condamnat Federația?”. Și ne amintim imediat de condamnatul Pițurcă, antrenorul naționalei… Frumoasă țară, nu-i așa?

Dintre ceilalți candidați, cel mai corect discurs a părut să-l aibă Răzvan Burleanu. Președinte al Federației Române de Minifotbal și al Federației Europene de Minifotbal, acest tânăr de 29 de ani pare că se lupte cu morile de vânt. Mircea Sandu l-a ironizat, referindu-se la acesta ca la un “minicandidat”. Da, în comparație cu dictatura Godfather-ului de 24 de ani, Burleanu este un minicandidat. Într-o situație normală ar avea șanse reale, însă într-o competiție care va fi decisă de votul în grup, regional, posibil politic, pare să piardă cu dreptatea în mână.

Poate vă întrebați ce s-a întâmplat mai departe cu examenul de admitere. Am obținut o notă de trecere și am fost 1 din 8 care a fost admis, însă nu am confirmat locul, a fost mai mult un examen personal, să îmi testez cunoștiințele. Poate n-ar fi greșit să-l vedem în aceeași situație și pe Gică Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here